Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, la întâlnirea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, că nu se poate face performanţă în administraţia locală dacă nu există politici publice care să creeze condiţii pentru acest lucru.
Bolojan a afirmat că fără o descentralizare, fără „un transfer de responsabilităţi cât mai mare posibil” către administraţia locală, către serviciile deconcentrate din teritoriu, nu va putea fi valorificată „apropierea pe care cei cu responsabilităţi în comunităţi o au faţă de cetăţeni”, în aşa fel încât să dea „maxim posibil în condiţiile date”.
În opinia lui Bolojan, ţara nu se schimbă din Bucureşti, ci din fiecare comunitate, din fiecare judeţ, transmite News.ro.
„Cred că suntem conştienţi cu toţii de, să spunem, două perspective. Una care vine din partea administraţiei, din partea dumneavoastră, şi una care vine, să spunem, din această zonă de central. Nu putem să facem performanţă în administraţia locală dacă nu există politici publice care să ne creeze condiţii pentru acest lucru. Şi ştim asta de 20-30 de ani. Şi ne-am bătut, şi cred că trebuie să ne batem în continuare, dumneavoastră, pentru că, întotdeauna, politicile publice care sunt făcute de la nivel guvernamental, de la nivel parlamentar, legile, să ne creeze condiţii pentru a putea să ne facem datoria faţă de cetăţenii pe care îi reprezentăm la primăriile, unde sunt primari, şi la consiliile judeţene, unde dumneavoastră vă desfăşuraţi activitatea” a afirmat Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar a spus că fără o descentralizare, fără „un transfer de responsabilităţi cât mai mare posibil” către administraţia locală, către serviciile deconcentrate din teritoriu, nu va putea fi valorificată „apropierea pe care cei cu responsabilităţi în comunităţi o au faţă de cetăţeni”, în aşa fel încât să dea „maxim posibil în condiţiile date”.
„Şi, sigur, soluţii care poate nu sunt valabile la Botoşani sunt valabile la Hunedoara, dar să ai această flexibilitate şi să ai posibilitatea să iei decizii funcţie de contextul local, asta e o chestiune importantă. Şi cred că suntem cu toţii conştienţi că, fără o colaborare între administraţia locală şi cea centrală, nu poţi să performezi. Dacă în anii în care am fost în administraţie, am reuşit să fac câte ceva, a fost pentru că întotdeauna am căutat să colaborez atât pe orizontală, dar şi pe verticală, cu toţi cei cu care trebuia să colaborăm. Şi cred că astăzi şi mâine este o conjunctură bună să existe într-adevăr o colaborare între administraţia locală şi partea de Guvern, şi majoritatea parlamentară, în aşa fel încât să putem performa în fiecare comunitate, pentru că ţara noastră nu se schimbă din Bucureşti, ci se schimbă din fiecare comunitate şi din fiecare judeţ”, a afirmat Ilie Bolojan
WhatsApp introduce o nouă funcție: Clipuri muzicale pentru utilizatori
Redacția Botoșăneanul
Apr 01, 2025
Un lanț de magazine își continuă expansiunea, unități deschise în tot mai multe orașe
Redacția Botoșăneanul
Apr 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Apr 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Apr 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Apr 01, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile