Încă directorul de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) nu renunţă la lupta pentru funcţie. După ce preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a anunţat că atât el cât şi Ioan Cobâlă, directorul Orchestrei Rapsozii Botoşanilor, vor fi destituiţi, managerul CJCPCT Botoşani a trimis marţi o scrisoare deschisă consilierilor judeţeni.
"Acestea sunt practici caracteristice oamenilor needucaţi"
Aceasta deoarece proiectul privind încetarea mandatelor de directori interimari a celor doi şi numirea altor şefi cu delegaţie ar urma să fie dezbătut în şedinţa
CJ Botoşani de miercuri.
Ion Ilie continuă să susţină că, în ciuda vârstei de 66 de ani, nu este pensionabil şi că s-a hotărât să participe la concurs după ce a luat 10 la evaluare şi a văzut că la alte instituţii de cultură depun dosare şi directori cu 9. De asemenea, respinge acuzaţiile precum că ar fi ameninţat posibili participanţi la concurs.
„Sunt persoane care îmi cunosc activitatea de zeci de ani. Mă vedeţi pe mine blestemând sau gonind oamenii să nu vină la concurs?! aşa cum s-a susţinut în articolele apărute bineînţeles cu înflorituri negative („cimilituri” se spune în folclorul popular). Acestea sunt practici caracteristice oamenilor needucaţi”, afirmă
Ion Ilie.
Alţi oameni de cultură nu ar vrea să preia conducerea CJCPCT Botoşani
Directorul CJCPCT Botoşani susţine totodată că a contactat mai mulţi oameni de cultură, Marcel Dupu, Petruţ Pârvescu, Laurenţiu Palade, pe care a încercat să îi convingă să se înscrie la concurs, dar au refuzat.
„Conform legilor în vigoare, conducătorul instituţiei nu trebuie să cunoască proiectele candidaţilor înainte de deschiderea mapelor.Ca urmare, de unde se ştie că doamna X are o lucrare foarte bună? Nu este o încălcare a legii? Acum se propune ca la şedinţa din 26 iunie să fim destituiţi şi numiţi alţi interimari pentru 2-3 săptămâni. Credeţi că este corect? Sau mai bine zis veţi accepta o ilegalitate? Depunerea actelor pentru concurs este acceptată până în ziua de 25 iunie inclusiv iar schimbarea datei în şedinţa din 26 iunie ar fi corectă?”, mai spune
Ion Ilie.
Final cu regrete
Acesta crede că, dacă Prefectura ar fi prezentat în contencios ca ilegală Hotărârea
CJ Botoşani 51 privind organizarea concursurilor, nu s-ar fi ajuns în situaşia actuală.
„Imi exprim regretul ca după o muncă onorantă şi frumoasă de peste 40 de ani pe tărâmul culturii să vă prezint o astfel de scrisoare, dar vă rog să mă înţelegeţi că dezinformările şi relele intenţii nu le-am trecut niciodată cu vederea. Vă rog să faceţi diferenţa între adevăr şi minciună. Dacă trăim într-un stat de drept, consider că legile trebuie respectate. In speranţa că am prezentat explicit situaţia reală, vă doresc cele mai sincere urări de bine şi sănătate”, se arată în finalul scrisorii deschise semnate de
Ion Ilie.
CLICK ŞI CITEŞTE SCRISOAREA INTEGRALĂ TRIMISĂ DE ION ILIE
CITEŞTE ŞI:
Cătălina Lupaşcu are interzis de la Ţurcanu pentru concursul de la Creaţie