Dorohoianul care vrea să îl concureze pe Mircea Geoană şi care a fost suspendat din PSD a ajuns celebru în partid. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că a primit o scrisoare de la "un băiat din Dorohoi", care îi solicită să îi prezinte candidatura la şefia PSD, în şedinţa comitetului executiv naţional.
Întrebat cum comentează candidatura lui Radu Mazăre la şefia PSD, Iliescu a precizat:
"Am şi eu una, de la Dorohoi. Am primit o scrisoare de la un băiat din Dorohoi, preşedinte de organizaţie locală, recomandat şi de primarul oraşului. O să o prezint aici (la CExN, n.r.)". Iliescu a precizat că social-democratul care i-a solicitat să îi prezinte candidatura în CExN este
"un băiat tânăr, de la Botoşani". "
Nu e glumă, omul oficial trimite candidatura şi are confirmarea primarului PSD. Deci lista este deschisă", a încheiat
Iliescu.
Este vorba probabil de Ioan Domonco, dorohoianul care sîmbătă, la conferinţa judeţeană a PSD, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului. Imediat însă primarul de Dorohoi, care este şi preşedinte al organizaţiei social-democrate din municipiu, a anunţat că nu poate face acest lucru deoarece este deja suspendat pe 6 luni din partid deoarece şi-a anunţat candidatura întîi în presă şi abia aboi în organele statutare. Mircea Geoană s-a amuzat de anunţul făcut şi nu a dat un răspuns serios pe această temă.