Managerul de la spital, Viorel Iliuță consideră că practica prin care la unison prin sindicat sau prin alte mijloace angajații își cer drepturile financiare dar ”uită” să mai și muncească pentru acești bani este frecvent îmbrățișată.
”
Sunt oameni care încă nu își fac datoria. Ceea ce pe mine mă deranjează foarte tare. Pentru că sigur că e dreptul lui să-și ceară drepturile salariale dar obligația lui este să și muncească pentru drepturile care îi revin”, a declarat
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean Mavromati.
Directorul unității medicale a declarat că în această categorie de salariați chiulangii nu se încadrează și medicii.
”Nu mă refer la o anumită categorie și evident că nu mă refer la medici. Eu în general am anumite supărări pe o parte din personalul de la curățenie și pe o parte din personalul administrativ. Ce care ar trebui să stea la program și nu stau. Leafa merge”, a adăugat
directorul spitalului.
Comisia de disciplină a unității spitalicești nu s-a mai întrunit în ultima perioadă astfel că nu au mai existat cazuri noi de salariați sancționați.
(G.E.)
CITEȘTE:
INEDIT la Botoșani: Iliuță vrea să deschidă în premieră secție de neurochirurgie