Conducerea Sindicatului “Impact” a emis un comunicat prin care aduce la cunoştinţa membrilor săi că, în cursul zilei de joi, a fost depusă în instanţă cererea de chemare în judecată pentru personalul contractual al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, membrii ai sindicatului, privind contestarea diminuării salariilor cu 25%.
“Pentru funcţionarii publici, membrii ai Sindicatului Impact, s-a demarat procedura de strângere de semnături necesare la depunerea plîngerii prealabile ce va fi adresată administraţiei, cu privire la diminuarea salariilor cu 25%, etapă obligatorie în contestarea acestor diminuări salariale în instanţă”, se arată în comunicatul Biroului Executiv al „Impact”.
Anunţul vine la doar cîteva ore după ce Marius Oroşanu, artizanul înfiinţării unui nou sindicat adresat angajaţilor DGASPC, a făcut public că va reprezenta în instanţă angajaţii Direcţiei Copilului care se vor alătura Sindicatului Alfa, fără a percepe vreun comision financiar.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile