O mașină a Serviciului de Ambulanţă a fost lovită, miercuri, de un autoturism, fiind proiectată zeci de metri pe şosea.
Ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău a fost izbită în plin de un autoturism al cărui şofer circula cu viteză, susţin martorii.
Potrivit poliţiştilor, în ambulanţă se aflau şoferul şi o asistentă medicală, care se întorceau de la Iaşi, unde transportaseră un pacient. Cei doi nu sunt răniţi grav, dar au fost transportaţi la spitalul bârlădean, pentru investigaţii. Cei doi erau conştienţi, iar asistenta medicală de pe ambulanţă acuza dureri la o mână.
În urma impactului deosebit de violent, ambulanţa a fost grav avariată. Maşina a lovit atât de puternic ambulanţa încât a răsturnat-o şi a proiectat-o zeci metri pe şosea.
Poliţiştii rutieri au început cercetările, iar pompierii bârlădeni asigură zona în care s-a produs accidentul, pe care o curăţă de resturile de combustibil care s-au scurs din maşină şi din ambulanţă.
Şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Sursa: Realitatea Tv)
PRIMELE concedieri anunțate în rândul bugetarilor: Vor rămâne cei care sunt pregătiți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
A murit un apreciat profesor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Pod nou peste Prut la Stânca – Costești: Proiectantul care a câștigat licitația
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Minivacanță de Ziua Muncii, pe masa Guvernului: Bugetarii vor avea o zi LIBERĂ în plus
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile