Încă un accident a avut loc la intersecția străzii Nicolae Iorga cu bulevardul Mihai Eminescu. Asemeni unor multe alte evenimente rutiere petrecute în acea zonă a orașului și acesta a avut loc seara, în weekend.
În urmă cu puține minute acolo s-au izbit puternic două automobile, iar în urma impactului una dintre mașini s-a oprit tocmai pe trotuarul de lângă cantina Colegiului AT Laurian cu capota sărită și airbagurile deschise, iar cealaltă pe prima stradă menționată, însă pe contrasens.
Din câte se parte, accidentul nu s-a soldat cu rănirea vreunei persoane.
S-ar fi produs după ce șoferul unui Citroen care circula pe strada Nicolae Iorga nu ar fi acordat prioritate unui BMW care se deplasa pe bulevard.
Deocamdată polițiștii efectuează cercetări la fața locului, circulația în intersecția fiind blocată.
Din imaginile surprinse acolo la scurt timp după impact se vede că cel puțin un semafor funcționa.
FOTO Facebook: Radar Botoșani Oficial (Control trafic)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024