Două automobile Volkswagen s-au izbit violent în urmă cu puţine minute pe strada Octav Onicescu. Totul s-a întâmplat după ce un conducător auto, care a dispărut ulterior, a frânat brusc.
Un botoşănean rula cu un VW Golf pe amintita stradă, dinspre Calea Naţională spre bulevardul Mihai Eminescu şi la intersecţia de la Estclinic maşina din faţa sa a frânat brusc. Cum carosabilul era ud date fiind precipitaţiile căzute în această după-amiază, pentru a evita contactul cu autoturismul respectiv şoferul a tras stânga de volan. Ghinion însă, în acel moment din sens opus venea un VW Polo, condus de o femeie, astfel încât impactul nu a putut fi evitat.
A fost atât de puternic încât VW Polo a fost proiectat pe trotuar, lângă un bloc, iar VW Golf s-a întors cu 180 de grade faţă de direcţia de mers. Airbagurile au fost declanşate în ambele maşini, conducătoarea auto a fost transportată la spital deoarece acuza dureri la coloană, iar şoferul a rămas la locul accidentului. La testarea efectuată de poliţişti a reieşit că nu consumase băuturi alcoolice. (G.E.)
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024