Vechile abonamente nu mai sunt valabile începând cu luna iulie 2020.
În vederea aplicării HG 345/2020, privind procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi, începând cu luna iulie 2020 abonamentele anuale emise de S.C. Eltrans S.A. pentru elevi în anul 2019, respectiv în perioada de la începutul anului 2020 până la 30 iunie 2020, nu mai sunt valabile.
Astfel, pentru obținerea unei noi legitimației de călătorie gratuite, elevii trebuie să se prezinte la casieria SC Eltrans SA, din Calea Națională nr.2, între orele 7.00 – 13.30, zilnic de luni până vineri, cu carnetul de elev vizat pentru anul școlar în curs, care va avea înscris pe prima filă CNP-ul (original și 1 copie), o fotografie tip legitimație, sau cu adeverință doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare și a certificatului de naștere în copie.
”Legitimația de călătorie gratuită se eliberează pentru o perioadă de 12 luni, dar va avea valabilitate lunară, obținută pe bază de vize lunare aplicate pe verso legitimației de călătorie”, informează conducerea SC Eltrans SA Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024