Guvernul a adoptat, în ședința de ieri, o hotărâre privind valabilitatea cursurilor pentru examenul auto.
Practic, cei care au finalizat cursurile de pregătire teoretică și practică pentru obținerea permisului auto se vor putea folosi de ele cu cel puțin 60 de zile în plus față de valabilitatea obișnuită, în contextul epidemiei de coronavirus. Ca să se aplice, actul normativ mai are nevoie de publicarea în Monitorul Oficial.
Proiectul de HG modifică regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, potrivit căruia cursurile de pregătire teoretică și practică pentru susținerea examenului de obținere a permisului de conducere sunt valabile un an de la data absolvirii.
Practic, la valabilitatea de un an de zile se vor adăuga perioadele în care a fost instituită starea de urgență, precum și durata stării de alertă. Asta înseamnă că, pentru examenul auto, viitorii șoferi vor putea folosi cursurile de pregătire teoretică și practică mai mult cu 60 de zile (cât a ținut starea de urgență), plus perioada în care ne vom afla în stare de alertă (30 de zile sau mai mult), scrie Avocatnet.ro.
Inițiatorii acestui proiect de HG spun că o astfel de modificare este necesară, având în vedere că, din cauza epidemiei de coronavirus, cei care erau programați să susțină examenul practic și teoretic pentru obținerea permisului de conducere nu au mai putut face acest lucru, independent de voința lor.
Starea de urgență a început la data de 16 martie 2020 și s-a încheiat pe 14 mai 2020, iar din 15 mai România a intrat stare de alertă. În principiu, la data de 16 iunie 2020, starea de alertă ar trebui să se încheie, dar rămâne de văzut dacă autoritățile decid să o prelungească cu încă 30 de zile.
Atenție! Prevederile proiectului de HG nu se aplică momentan. Ca să intre în vigoare, documentul mai trebuie publicat în Monitorul Oficial.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024