O parte din români vor fi nevoiți să plătească impozit de 70% pe venit începând cu de la 1 iulie 2024.
Cosmin Dumitrașcu, expert contabil, a explicat cine sunt acești români și în ce condiții vor fi nevoiți să plătească impozitul uriaș.
”Este o modificare fiscală care intervine începând cu 1 iulie 2024. Ce se întâmplă în situația în care, de exemplu, avem venituri nejustificate pe persoană fizică? Sunt acele venituri, de exemplu, platforme online sau pe care le-am intermediat de-a lungul timpului prin bancă. Situație în care sunt cerute justificări de către cei de la Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Până la 1 iulie, dacă nu avem justificare pe acele venituri, impozitarea este în procent de 16% pe orice venit găsit nejustificat în conturile personale. Dar dacă până la 1 iulie nu se definitivează acel control, 70% este impozitarea.
Sunt acele persoane care fac comerț, care fac evaziune fiscală, că până la urmă asta se urmărește. Și cu banii pe care îi încasează la negru vin și creditează societățile comerciale.
Nu de creditări la PFA este vorba, pentru că nu avem de-a face cu așa ceva. În schimb, la societăți comerciale, când vii și creditezi cu sume de bani, sumele de bani apar în bilanțul contabil. Iar la final de an, cu cât valoarea creditării este reflectată în bilanțul contabil cu anumite sume din ce în ce mai mari, apare ca și semnal de alarmă pentru cei de la ANAF. Și iată că din această cauză se ajunge la supraimpozitarea veniturilor care nu pot fi justificate. Practic, sunt venituri nedeclarate pe care, în momentul de față, le impozităm cu 16%. Dar de la 1 iulie, impozitarea acestora va fi 70%”, a explicat Cosmin Dumitrașcu, potrivit antena3.ro.
Expertul contabil a mai explicat că atâta timp cât se poate justifica sursa veniturilor, impozitul nu va fi plătit 70%.
(Foto: Capital)
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024