Oamenii de știință au motive întemeiate să creadă că anul 2023 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată.
Avertismentele vin după ce, în această săptămână temperatura medie zilnică a planetei a atins valori nemaiîntâlnite în datele înregistrate de două agenții climatice din SUA și Europa. Recordul pentru cea mai călduroasă zi din istorie, la nivel global a fost doborât de trei ori, inițial pe 3 iulie, apoi pe 4 iulie și, din nou, pe 6 iulie 2023, scrie Libertatea.
Specialiștii admit că înregistrările se bazează pe date care datează doar de la jumătatea secolului al XX-lea, dar spun că acestea sunt „aproape sigur” cele mai calde zile pe care le-a înregistrat planeta pe o perioadă mult mai lungă de timp, „probabil de cel puțin 100.000 de ani”, după cum afirmă Jennifer Francis, cercetător principal la Woodwell Climate Research Center.
Experții care avertizează că aceste creșteri de temperatură sunt alarmante, nu sunt totuși surprinși de fenomen pentru că „este exact ceea ce ne așteptam să vedem de mult timp”, a precizat Jennifer Francis.
În acest context, unii oameni de știință cred că sunt șanse mari ca 2023 să devină cel mai cald an înregistrat vreodată.
Din punct de vedere istoric, recordurile de căldură la nivel global tind să fie doborâte în anii în care apare fenomenul El Niño, iar actualul record, 2016, a coincis cu un El Niño puternic. În luna mai, o analiză Berkeley Earth a estimat la 54% șansele ca acest an să fie cel mai cald înregistrat până acum și, în condițiile în care luna trecută s-a dovedit a fi cea mai caldă lună iunie consemnată vreodată, acest procent va crește, spune Robert Rohde, cercetător principal la Berkeley Earth.
Citește articolul integral AICI.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024