Începem săptămâna cu un regim termic încă mult prea cald față de normalul celei de a doua decade a lui noiembrie și o încheiem cu un posibil veritabil episod de iarnă prin zona Moldovei mai ales, care ar putea aduce și un prim strat (efemer) de zăpadă pe arii extinse din regiune.
Restul țării va avea parte de multe ploi, care vor ajuta foarte mult agricultorii. Vorbim de cele mai importante ploi din această toamnă, cantitățile așteptate să cadă putând să se apropie chiar de 30 – 35 de l/mp prin unele zone.
Din punct de vedere al fronturilor atmosferice, ziua de luni aduce la nord de țara noastră o frontoliză rece, dar mult mai de interes este frontul rece care ne va traversa pe parcursul zilei de miercuri (pe direcție N – NE), iar pe SV și SE țării este posibil să avem chiar și linii de convergență (determinate de prezența unui nucleu rece în troposfera medie și înaltă).
Și din punct de vedere al circulației maselor de aer apar schimbări notabile. După ce o bună perioadă din această toamnă am stat sub anomalii termice pozitive extreme (care au dus chiar la doborârea de recorduri) odată cu a doua jumătate a săptămânii spre țara noastră va avansa (dinspre N, NE) o masă de aer polar marin, care duce abaterile termice chiar la valori sub normalul perioadei chiar și cu 3 – 4 grade. Weekendul va aduce iarăși o posibilă încălzire la nivelul întregii țări.
Începem săptămâna cu temperaturi minime de 7 – 8, 9 grade prin Moldova, nordul Dobrogei (valori caracteristice mai degrabă maximelor), în timp ce prin sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei minimele se opresc la 4 – 6 grade. În zonele montane și prin Transilvania vorbim de valori aproape de 0 grade (0 – 2 grade) iar pe creste chiar sub 0 grade (spre –2 grade). Valori de 1 – 3 grade vor fi li prin Maramureș, vestul extrem al Banatului și Crișanei.
Dimineața zilei de marți aduce temperaturi spre 6 – 8, izolat chiar 9 grade, prin vestul Munteniei, vestul extrem al Banatului și Dobrogea, în timp ce prin restul Munteniei, Oltenia, Moldova se vor atinge 2 – 4 grade. Prin restul Banatului și Crișana minimele se opresc la 5 – 6 grade.
Miercuri, în mare parte din țară vom avea minime de la 6 grade spre 8 – 9 (aceste valori vor fi posibile mai ales prin Banat și Crișana), în timp ce la munte, prin Transilvania, centrul Moldovei și Oltenia nu trecem de 2 – 3 grade (cu valori negative din nou pe crestele montane, spre –2 grade).
Dimineața zilei de joi vine cu temperaturi ridicate chiar și pentru valorile maxime ale lui noiembrie (8 – 10 grade prin Banat, Oltenia, Muntenia), respectiv 6 – 8 grade prin restul țării. La munte vor fi temperaturi minime negative (-0 spre –2 grade).
Cu totul altfel va fi situația vineri dimineața, când prin Moldova și zonele montane avem parte de minime negative (-0 spre –2 grade, iar pe creste chiar spre –4, –6 grade), în timp ce și în restul țării nu mai trecem de 2 – 4 grade ( cu excepția SV Olteniei, unde sunt posibile și minime spre 6 – 7 grade).
În weekend revenim pe valori ridicate ale minimelor (6 – 7 grade), cu excepția Moldovei și zonelor montane (aici rămâne la pragul de 0 grade, iar pe creste spre –3, –5 grade).
Despre precipitații (ploi), vorbim pe parcursul zilei de marți pe arii restrânse din Banat, Crișana, nordul Orientalilor.
Odată cu noaptea de marți spre miercuri situația se schimbă, un front de precipitații pătrunde prin Crișana, iar până dimineața ploile se extind și cuprind Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania pentru ca în a doua parte a zilei, ploile să ajungă și în Moldova, izolat și prin Muntenia și Oltenia. Cantitățile cele mai importante sunt așteptate prin Munții Banatului, Apuseni, Crișana, nordul Transilvaniei și Maramureș (spre 10 l/mp).
Ziua de joi aduce la nivelul țării noastre un ciclon mediteranean care va lăsa precipitații importante cantitativ în mare parte din țară.
Vor predomina ploile, dar la munte, iar odată cu orele amiezii și spre seară, inclusiv prin Moldova (centrul și sudul regiunii), sunt condiții și de lapoviță și ninsori. Ninsori vor fi posibile și prin vestul Transilvaniei. Vorbim de cantități care pot ajunge, prin Banat, Oltenia, Muntenia, mare parte din Transilvania, centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, la 15 – 20 de l/mp (prin sudul Banatului chiar spre 25 de l/mp).
Precipitațiile vor fi prezente și pe parcursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a țării (cu excepția nordului și centrului Moldovei, NV Transilvaniei), iar cantitățile așteptate să cadă pot ajunge la 7 – 10 l/mp prin Crișana, Oltenia, NV Munteniei. Vor fi ploi, la munte vor predomina ninsorile, iar prin Transilvania sunt condiții și de polei.
Noaptea de vineri spre sâmbătă aduce ninsori chiar moderate cantitativ prin nordul Moldovei, ploi prin restul regiunii, ploi și prin Transilvania, Maramureș, Crișana, Dobrogea și estul Munteniei. Cele mai importante cantități le așteptăm prin estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei, Crișana și Maramureș (7 – 10, izolat 15 l/mp).
Odată cu seara zilei de sâmbătă și pe parcursul zilei de duminică, un nou ciclon mediteranean pătrunde prin SV Olteniei, aducând ploi la nivelul întregii țări. În nordul și centrul Moldovei, Orientali, acestea se vor transforma foarte repede în ninsori, chiar moderate cantitativ.
În sudul Banatului, al Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și zonele montane se vor acumula și 20 – 30, izolat 35 de l/mp.
Ne așteaptă o săptămână cu precipitații cum nu am mai avut în această toamnă, cantitățile totale urmând să ajungă la 30 – 40, izolat, chiar spre 50 – 60 de l/mp prin sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, în timp ce prin nordul Moldovei, al Crișanei, Maramureș, nu se vor acumula mai mult de 7 – 10, izolat 15 l/mp. În Transilvania sunt posibile cantități spre 20 de l/mp.
Ninsorile despre care vorbeam mai sus, mai ales în zona Moldovei, vor putea aduce un posibil prim strat de zăpadă pe arii extinse din regiune (de doar 1 – 3 cm), în timp ce în zona de Curbură este posibil să avem chiar un strat mai consistent, spre 10 – 15 cm. La fel vor sta lucrurile și pe crestele montane.
(Analiză realizată de prognozemeteo.ro)
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024