Este îndreptat către partidul care guvernează și care nu și-a îndeplinit promisiunile asumate cu privire la nivelul salarizării din sistemul educațional.
Co-președintele PNL de la Botoșani, Cătălin Flutur a vorbit în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul vechiului PNL după o pauză de câteva luni de zile. A atins subiectul lefurilor din sistemul educațional în contextul în care luni, 14 septembrie elevii și cadrele didactice se reîntorc la școală.
”Eu cred că problema destul de acută a salarizării personalului din învățământ are o rezolvare foarte simplă și anume respectarea legii. Prin legea educației naționale și prin asumările făcute de Guvernul României finanțarea ar trebui să fie undeva la 5% din PIB. Lucru care nu se întâmplă, până când guvernanții vor decide să respecte legii oferind 5% din PIB-ul învățământului și salariile profesorilor vor ajunge acolo unde merită”, a declarat Cătălin Flutur.
Liderul PNL a adăugat că ”prima inițiativă a PNL și ultima noastră provocare este propunerea ca până în 2020 să oferim 6% din PIB pentru învățământ”.
(Ș.V.)
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un fost procuror-șef originar din Botoșani vrea să revină în meserie
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile