S-a stins din viață înainte de a împlini 48 de ani. A lăsat în urmă murmur de folk, melodii nemuritoare și vocea sa inconfundabilă.
Născut într-o zi de 29 decembrie, în Săveni, județul Botoșani, Vasile Mardare pleca la cele veșnice în primăvara anului 2018.
A fost mereu un trubadur, un neobosit călător cu chitara în spate. Avea doar 14 ani, în 1984, când a debutat pe scena Cenaclului Flacăra.
"Cenaclul, dar mai ales Omul Adrian Păunescu, mi-a schimbat viața la 180 de grade. Nu știu dacă aș fi ajuns aici unde sunt - și sunt foarte mulțumit de ceea ce sunt și se fac – fără sprijinul său. Eu sunt născut undeva în Moldova și cunosc amarul vieții. Acolo nu întreabă nimeni de tine, chiar dacă ești foarte talentat. Acolo te pierzi înainte de a te naște. Dar Cenaclul mi-a oferit o șansă pe care, cred eu, am onorat-o așa cum trebuie. Sunt convins că acei ani au fost și vor fi cei mai frumoși, mai ales că mi-au ocupat toată adolescența", mărturisea Vasile Mardare.
A continuat să cânte și după 1990, în Cenaclul Totuși iubirea. Își amintea că era soldat în termen când a fost primit alături de Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru sau Ștefan Hrușcă.
"În cenaclul Totuși iubirea am fost acceptat chiar din 1990, dar în acea perioadă eram soldat în termen. Pentru mine a contat mult că am fost acceptat acolo la o vârstă fragedă, mai ales că la acea vreme se punea accent în primul rând pe ce știi", spunea într-un interviu Vasile Mardare.
În ultimii ani se stabilise în Timișoara. A cântat până în ultima clipă de viață. Au rămas în urma lui albume valoroase: ”A mai trecut o zi” (2002), ”Din doi in doi” (2003), ”Eu şi prietenul meu 2 - povestea continuă” (2013), ”Anii cei mai frumoşi” (2014).
Piese precum ”Păpușarii”, ”Ninge fără tine”, ”Țiganca la semafor”, ”Cabana” sunt astăzi cunoscute publicului românesc și cerute în mai toate spectacolele.
"Sunt un om simplu cu tristețile, cu bucuriile și iubirile sale, la fel ca toată lumea. Atâta timp cât mai pot și sunt în putere, voi scrie muzică, pentru că atunci când vor fi copiii mei mari, lumea să poată vorbi frumos despre mine, iar ei să fie mândri de mine și de ceea ce am făcut eu. Numai așa voi simți că nu trăiesc și nu am trăit degeaba", spunea despre sine.
Timpul nu i-a mai îngăduit. Înainte de a împlini 48 de ani, Vasile Mardare s-a stins din viață fulgerător. Muzica sa, însă, e veșnică!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024