Polițiștii de frontieră, polițiștii, jandarmii și pompierii din Botoșani sunt în continuare alături de cetățenii ucraineni.
Prin toate acțiunile desfășurate, lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne întind o mână de ajutor persoanelor sosite din zona de conflict.
În ultimele 12 ore, prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au intrat în țară 808 persoane cu 206 autoturisme. Dintre acestea, 16 persoane au declarat că rămân în județul Botoșani, iar ceilalți că sunt în tranzit.
În același interval orar, prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au intrat în țară 1386 cetățeni ucraineni cu 340 mijloace de transport.
Permanent, autoritățile județene și locale depun eforturi pentru identificarea și amenajarea a noi spații de cazare temporară pentru cetățenii veniți din Ucraina.
La ora 08.00, în spațiile de cazare amenajate pe raza județului Botoșani erau cazate 370 de persoane sosite din zona de conflict.
Echipajele mixte polițist-jandarm desfășoară misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice în proximitatea celor două puncte de trecere a frontierei, de fluidizare a traficului rutier și pietonal, precum și de îndrumare a cetățenilor ucraineni către spații de cazare.
Pentru siguranța mamelor și copiilor din Ucraina, care ajung sau tranzitează județul nostru, polițiștii și jandarmii verifică identitatea persoanelor care se oferă să îi transporte spre diferite locații (cazări temporare, gări, autogări, aeroport).
Totodată, la nivelul județului Botoșani, în Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca funcționează două puncte de comandă pentru soluționarea operativă a tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor.
În apropierea acestora, au fost amenajate spații pentru reprezentații societății civile care doresc să sprijine cetățenii care trec frontiera, cu apă, alimente, medicamente și produse de primă necesitate.
De asemenea, două echipaje SMURD sunt pregătite să acorde primul ajutor medical persoanelor care au nevoie.
La nivelul Instituției Prefectului Judeţul Botoşani, în vederea gestionării eficiente a acestei situații, funcționează Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, unde sunt prezenți, 24 de ore din 24, reprezentați ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
Pentru orice fel de informații legate de cazarea cetățenilor ucraineni, donații, solicitări de sprijin, pot fi apelate non-stop următoarele numere de telefon : 0756192737, 0756131398 și 0756055591.
Totodată, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului funcționează un grup de coordonare a acțiunilor societății civile, mediului privat, organizațiilor naționale, internaționale și instituțiilor guvernamentale.
Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” disponibilă la acest link https://bit.ly/3K1mb3s poate fi accesată, începând de astăzi, de pe site-ul Guvernului României de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze.
”Mulțumim societății civile care s-a implicat și continuă să se implice voluntar în ajutorarea celor în nevoie”, transmit reprezentanții autorităților.
- TOȚI cetățenii ucraineni circulă GRATUIT cu trenurile CFR (pe o perioadă nedeterminată, având în vedere situația din Ucraina);
- La nivelul Regionalelor de Căi Ferate București Nord/Cluj/Galați/Iași persoanele refugiate din Ucraina primesc asistență de la autorități locale, ONG-uri;
- Au fost create puncte speciale de informare cu translatori, s-au amenajat Săli de așteptare unde primesc apă și hrană;
- Garniturile CFR Călători au fost suplimentate cu vagoane pentru a asigura călătoriile gratuite pentru refugiații din Ucraina.
Regionala CF București Nord
Spații amenajate: 2 spații amenajate – sala de așteptare clasa a II-a și un fost spațiu comercial
Puncte de informare: 1 pe peronul central
Regionala CF Cluj
Puncte de frontieră: Halmeu, Sighetu Marmației
Spații amenajate: Halmeu (sală de așteptare), Sighetu Marmației (sală de așteptare), Oradea (sală de așteptare), Cluj Napoca (sală de așteptare)
Regionala CF Galați
Puncte de frontieră: Isaccea și Rădulești
Spații amenajate: 1 spațiu în Gara Galați
Regionala CF Iași
Puncte de frontieră la: Socola, Ungheni
Spații amenajate: săli de așteptare la Iași și Suceava
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024