Dezbaterile la proiectul privind dizolvarea SC Locativa SA au început după ora 13:30. Aceasta întrucât, deși a demarat la puține minute după ora 11:00, ședința Consiliului Local de astăzi a fost deosebit de tensionată.
Angajații de la SC Locativa SA s-au mobilizat și au participat la ședința CL, fiind veniți inclusiv muncitorii de pe șantier.
Din partea tuturor a luat cuvântul un reprezentant care a amintit de sesizarea mai multor instituții, după care consilierul local și directorul general Cătălin Flutur a făcut un apel: ”N-aș vrea ca în postul Crăciunului să se întâmple ceea ce s-a întâmplat și în Parlament (...). Uitați-vă la mâinile lor, uitați în ochii lor, gândiți-vă la copiii lor”.
Și a amintit că au fost depuse la mapa consilierilor atât plângerea prealabilă a societății, cât și memoriul salariaților.
A intervenit apoi consilierul Raluca Curelariu. Reprezentanta USR a arătat că ”toată lumea știe despre ce este vorba, de fapt, în acest proiect” și a cerut date concrete, precum impactul bugetar al măsurii, cum se vor face angajările la serviciul patrimoniu, ce măsuri de protecție socială se vor lua pentru angajații Locativa?
”Nu știm absolut nimic din toate acestea, dar știm că noi dizolvăm și mergem mai departe”,
Raluca Curelariu, consilier local USR.
”Scopul societăților comerciale este să facă profit”, a declarat Cosmin Andrei, care a adăugat că ultimele trei rapoarte financiare primite de la SC Locativa SA arată că unitatea este într-o continuă pierdere.
”Eu am văzut ce s-a întâmplat cu Termica. Locativa poate ajunge în aceeași situație. Este clar că este pe un tren descendent”,
Cosmin Andrei, primar
A intervenit din nou Cătălin Flutur, care a evidențiat că în perioada în care a fost primar și tramvaiele au fost scoase din circulație, a avut grijă să nu existe vreun salariat care să rămână fără serviciu.
”Dl primar credeți că aveți niște argumente, dar nu le aveți”, a afirmat Cătălin Flutur.
A amintit că și Florin Egner a vrut să ruptă Locativa și că pe atunci lui nu îi trecea prin cap să îl contracandideze la Primăria Botoșani, însă măsurile luate împotriva societății comerciale l-au determinat ca în 2004 să intre în cursă, deși social-democratul stătea foarte bine în sondaje:
”Avea 80% dl Egner, l-am bătut de i-a sunat apa în cap”.
”Eu îmi dau demisia din funcția de director general, că de fapt asta vă roade, dar lăsați omenii aceștia în pace”, a promis Cătălin Flutur.
Social-democratul Marius Rogojinschi a făcut trimitere la jurământul depus și a menționat că ”legea este aceeași pentru toți”, referindu-se la directorul SC Locativa SA.
Aproape după fiecare alocuțiune, Cătălin Flutur a avut câte o intervenție, aducând și argumente legale că Primăria Botoșani nu poate face angajări ca să preia lucrătorii societății în caz de desființare.
”Trece, nu trece, viața merge înainte, dar nu vom ceda la această problemă și eu personal nu voi ceda niciodată”,
Cătălin Flutur, director general SC Locativa SA.
Cosmin Andrei a subliniat că fondul de salarii al societății este de un milion de euro pe an și vrea să folosească acești bani pentru investiții.
Și a întrebat-o pe Raluca Curelariu dacă știe cumva în ce fel a cheltuit Locativa un milion de euro din proiecte europene, trimitere la unele proiecte accesate de rude ale acesteia.
”Nu desființăm astăzi Locativa, oferim o alternativă pentru cei buni”, a încheiat primarul Cosmin Andrei.
”Miza este să vindeți spațiile de la Locativa”, a acuzat Cătălin Flutur, după ce la rândul său a fost acuzat că a înstrăinat spații ale municipalității fără acordul Consiliului Local.
Consilierul local PSD Gabriel Tanasă a arătat că este dispus să angajeze la SC Urban Serv SA, unitate pe care o conduce, salariații care ar rămâne fără loc de muncă.
După o oră de dezbateri s-a votat: 12 pentru (consilierii PSD + Liviu Toma Pro România), 9 împotrivă (consilierii PNL + Raluca Curelaiu USR), 1 abținere (Marcel Gheorghiță USR). Fiind și director al SC Locativa SA, Cătălin Flutur nu și-a exercitat dreptul de vot.
”Din păcate, acest proiect a trecut”, a concluzionat Paul Octav, consilier local PNL și președinte de ședință.
Hotărârea de astăzi prevede mandatarea a doi consilieri locali să declanșeze în Adunarea Generală a Acționarilor procedurile de dizolvare a societății.
Imediat, salariații de la Locativa au părăsit ședința, lucru pe care l-a făcut și Cătălin Flutur, care a solicitat să fie învoit.
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024