Noul manager al Spitalului Județean Mavromati a explicat la conferința de presă susținută astăzi că unitatea medicală traversează vremuri extrem de dificile.
Pe de o parte spitalul se confruntă cu deficit de personal care poate fi reparat doar parțial prin ocuparea celor 86 de posturi din memorandum.
Iar de pe altă parte, mulți dintre medici sunt pe picior de plecare.
Secția de radiologie se află într-o situație complicată, din cauza personalului insuficient.
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean Mavromati
„Deficitul cel mare este la radiologie. Chiar astăzi am scos la concurs două posturi de medici și îl scoatem și pe al treilea, care s-a vacantat în 2024 și îl scoatem de urgență la concurs. Este o problemă gravă. Nu poate să rămână spitalul fără medici radiologi”,
Este una dintre secțiile cu adresabilitate ridicată din spital, iar personalul medical nu mai face față volumului de muncă.
Din acest motiv, mulți medici preferă să caute alte spitale.
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean Mavromati
„Sunt 3 medici și unul își depunea demisia. Este o presiune mare și îi înțeleg. Activitatea pe 7 medici se împarte la 3 angajați. Credeți-mă, m-am rugat să rămână în continuare. Am luat de asemenea legătura cu mulți medici din centrul universitar Iași”,
Managerul Spitalului Județean Mavromati susține că deficitul de personal medical va fi resimțit mult mai puternic peste cinci ani când cu adevărat spitalele se vor confrunta cu o criză de medici și asistente.
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
CUM va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă: PROGNOZA meteo
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024