Şi dacă reprezentanţii municipalităţii promit Aqua Parc în zona Cornişa, în schimb înfiinţarea bazinului de înot din Parcul Mihai Eminescu care ar fi trebuit să fie amenajat în locul fostelor sere, rămîne la stadiul de promisiune. Lucrările au fost sistate din cauza crizei financiare şi la apariţia unor zvonuri prin care Compania Naţională de Investiţii nu ar mai finanţa astfel de proiecte. Totuşi, primarul se menţine optimist şi susţine că, suspendarea lucrărilor nu înseamnă neapărat anularea lor. „
Licitaţia a fost cîştigată de o firmă şi nu e cineva din Botoşani că aceştia nu au fost în stare, nu au fost destul de bine pregătiţi la minister, să ia licitaţia, pregătiţi, mai pun şi ghilimele. Eu spun că este un proiect mai mult decît viabil şi care se face. S-a renunţat pentru a se face la urma urmei lumea satului, 10.000 de km de drumuri judeţene, 577 care le ştiţi. Bazinul de înot u era din bani europeni”, a afirmat
primarul Cătălin Flutur. Deocamdată nu se ştie cînd vor fi reluate lucrările.