Drumul Judetean 282 Iaşi - Botoşani poate fi, în sfîrşit, reabilitat. După un an în care licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Iaşi a fost contestată la mai multe foruri, acesta poate semna contractul cu firma cîştigătoare. Aceasta pentru că magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au respins plîngerea depusă de Maricel Popa, patronul societăţii Antrepriza Lucrări Drumuri şi Poduri (ALDP) Iaşi, cel care a contestat decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
În urma acestei hotărîri, CJ poate semna contractul cu firma Euroconstruct Group SRL Iaşi, declarată cîştigătoare în urmă cu mai bine de un an. Ea a depus o ofertă de 46,7 milioane de lei (circa 10 milioane euro). Firma lui Maricel Popa a formulat contestaţie atît la CNSC, cît şi la Tribunal sau la Judecătorie. Cum toate instanţele au respins decizia, şefii CJ Iaşi pot semna contractul cu firma cîştigătoare. Proiectul prevede reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere a DJ 282 pe o lungime totală de 38,34 kilometri. Reabilitarea vizează sectorul de drum 282 C Ţigănaşi - Vlădeni, sectorul de drum 282 pe teritoriul localităţii Sipote şi sectorul 282 B pe raza comunei Plugari.
Patronul ALDP Iaşi susţine că dorea să-şi retragă contestaţia depusă pentru a nu mai fi acuzat că blochează reabilitarea drumului judeţean spre Botoşani.
„Nu am aflat încă decizia magistraţilor. Eu am fost plecat din ţară şi i-am spus juristei mele să retragă contestaţia pentru că nu vrem să fim asimilaţi cu duşmanii Iaşului, aşa cum am fost numiţi. Toţi primarii ne-au făcut scandal că din cauza noastră nu s-a făcut drumul şi, de aceea, am decis să luăm această hotărîre. Oricum, nu am aflat încă decizia Curţii de Apel”, a spus
Maricel Popa pentru
Bună Ziua Iaşi.