La scurt timp după ce trenul „Ștefan cel Mare” a plecat din Suceava, s-a defectat locomotiva. Consecința: o întârziere totală de aproape două ore.
Duminică, 11 decembrie, a fost inaugurată ruta trenului Intercity care pleacă din Suceava la prima oră a dimineții, 5.45, și ar fi trebuit să ajungă în București Nord la 11.30, după cinci ore și 45 de minute.
Însă garnitura, ce trebuia să preia la Pașcani vagoanele de călători venite de la Iași, s-a stricat în localitatea Dolhasca.
Pentru zona Moldovei sunt două trenuri IC, care pleacă din Suceava, respectiv Iași. Vagoanele celor două trenuri se întâlnesc la Pașcani, unde formează o singură garnitură ce pleacă apoi spre București. La Pașcani staționarea programată este de 17 minute.
Trenul Trenul IC 552 a plecat din Suceava la 5.45, însă în zona Dolhasca locomotiva s-a defectat.
Trenul a ajuns cu o întârziere de peste 90 de minute la Pașcani, gară unde a preluat ramura de Iași, evident și ea întârziată din cauza problemei garniturii de la Suceava, scrie Monitorul de Suceava.
Trenul a plecat din Pașcani cu 98 de minute întârziere și a mai acumulat alte 20 de minute până la București Nord, unde a ajuns la 13.25, în loc de 11.27.
Practic, pentru cine a plecat de la Suceava cu acest tren, călătoria până în Capitală a durat mai mult de șapte ore și jumătate, iar pentru cine a plecat de la Iași, drumul a durat opt ore.
Trenurile IC folosesc vagoane de InterRegio, pentru că nu există vagoane mai noi. Prețul biletelor este în medie cu 15% mai mare, dar nu este vreun plus de confort față de trenurile InterRegio din 2022.
Spre deosebire de trenurile InterRegio, care staționează și în Verești, cele Intercity care pornesc din Suceava au prima oprire la Pașcani. Ceea ce face aproape imposibil ca ruta să fie folosită și de botoșăneni.
Pentru a urca, totuși, în Intercity, botoșănenii ar trebui să ajungă în gara Suceava înainte de ora 5.45, fapt care nu este posibil pe vreo rută feroviară, singura variantă fiind calea rutieră.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024