Duminică, 8 ianuarie 2017, la Vorona a avut loc inaugurarea campusului școlar de la Liceul Tehnologic “Ștefan cel Mare și Sfânt”. Evenimentul a debutat cu o ceremonie religioasă, săvârșită de un sobor de preoți, pentru sfințirea acestei noi locații. Au participat oameni politici, alături de primarul Aurel Ștefan, precum și mulți alți invitați.
Construcția și amenajarea acestui campus școlar au costat 24 de milioane de lei, din care suma de 17,6 milioane de lei a fost asigurară din fonduri europene.
Proiectul a început în anul 2007, dar a durat 10 ani până la finalizare
.
În noul campus vor fi cazați atât elevii din comuna Vorona, cât și cei din localitățile învecinate.
Acesta are 100 de locuri de cazare pentru elevi, 10 garsoniere pentru profesorii navetiști care își desfășoară activitatea didactică la Vorona, o cantină, 10 săli de clasă noi, mai multe ateliere pentru activtitățile practice, sală și un teren de sport.
Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare și Sfânt’’ din Vorona este frecventat, în prezent, de 800 de elevi, care sunt din toată zona de sud-vest a județului Botoșani.
La eveniment au participat oficialități de la cârma județului, printre care președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, senatorul Doina Fedorovici, deputații Mihaela Huncă, Răzvan Rotaru, Tamara Ciofu, oamenii de afaceri, Cornel Șfaițer și Nicu Catană de la Prodalcom Vorona, dar și cadre didactice și câțiva elevi ai instituției de învățământ anterior menționate.
(Sursa foto – Facebook)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024