Terminalul 2 al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a devenit operațional începând de luni, 31 iulie 2023.
Practic, odată cu inaugurarea acestui terminal se dublează capacitatea aeroportului sucevean de procesare a pasagerilor, fiind acum posibilă operarea simultană a două curse externe și a unei curse interne.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că realizarea acestui terminal a presupus o o investiție de circa 4 milioane de euro din surse proprii ale Consiliului Județean, scrie obiectivdesuceava.ro
”Am urmărit să creăm un confort pentru pasageri. Ajungem la o capacitate de procesare de circa 1,5 milioane de pasageri. Aș vrea să vedeți un pic evoluția lucrurilor la Aeroportul ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În urmă cu 7 ani, în 2016, de aici zburau circa 47.000 de pasageri pe an. Acum, astăzi avem 500.000 de pasageri la șapte luni. Estimăm să ne ducem undeva la 850.000. Anul trecut am avut 764.000 de pasageri. Până acum, 18% sunt pasageri ucraineni”,
a declarat președintele CJ Suceava.
El a explicat că prin darea în funcțiune a Terminalului 2 este rezolvată în totalitate problema plecărilor externe.
”Avem o plecare extern în terminalul unu și o plecare externă în acest terminal nou. Este rezolvată problema sosirilor, unde se pot procesa circa 200, din câte știu, de pasageri pe oră. Capacitatea e rezolvată, problema bagajelor s-a rezolvat – pentru că au fost niște lucruri la care, trebuie să recunoaștem, n-am mers foarte bine, pentru că numărul de pasageri a crescut, iar capacitatea la Suceava nu a fost pe măsura ritmului de creștere a numărului de pasageri. Rezolvăm și problema plecărilor interne prin acea extindere de pasageri pe curse interne, peste 160 mp, este o construcție nouă și acolo sunt condiții civilizate”,
a afirmat Gheorghe Flutur.
Acesta a anunțat și că, ținând cont de fluxul mare de curse și călători, deja se lucrează la studiul de fezabilitate pentru terminalul trei al Aeroportului.
”De astăzi am dat ordin de demolare a unei clădiri, unde va fi construit terminalul trei, care va avea ieșiri direct spre mașini, la parcare”, a mai spus Flutur.
(sursa foto - suceavalive.ro)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024