Consilierii de pe la cabinete parlamentare care au lipit afișe în campanii electorale, copiii de politicieni, cumetrii sau prietenii acestora sunt primii „candidați” la funcțiile de conducere din sistemul public. Cutuma este respectată cu încăpățânare de ORICE partid politic, indiferent de cât de agresiv își arată cu degetul adversarii politici.
Pentru că până la urmă, instituțiile publice sunt transformate în „câmp de luptă” între politicieni când vine vorba despre împărțirea funcțiilor remunerate extrem de generos față de mediul privat. Și astfel se ajunge în situații în care unele instituții să gestioneze anumite probleme în mod (in)corect, fiind conduse de binecunoscuții politruci, recomandați doar de partid.
Mai există speranță însă.
Și anume că totuși măcar la unele dintre unitățile de stat, ultimul cuvânt îl vor avea de spus profesioniștii.
Iar la Botoșani un exemplu grăitor este Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), politizat în trecut și care a stârnit o oarecare patimă din partea unor membri de partid care și-au dorit unul dintre fotoliile de șefi.
Instituția este condusă de trei oameni, aproape anonimi din punctul de vedere al vizibilității în mass-media locală, dar care mare parte din viață și-au petrecut-o muncind acolo.
Pe postul de inspector șef este delegat pentru a doua oară consecutiv pentru 6 luni de zile, Dan Moldovanu, inspector în cadrul instituției din anul 2007. De altfel, acesta este singurul post vacant ce ar putea fi scos la concurs și care oricum este dedicat politic. Iar numirea sa este una, da, temporară.
Pe cele două posturi de adjunct au fost delegați, tot fără concurs, Mihai Onofraș (control relații de muncă) și Artemizia Mîndrilă (sănătate și securitate în muncă).
„Avem nevoie de profesioniști. Aceste două posturi nu au putut fi scoase la concurs pentru că a fost în vigoare acea ordonanță care spunea că la două ieșiri din sistem ai voie să angajezi o singură persoană. Iar postul de conducere vacant de la ITM este cel de inspector șef”,
Dan Moldovanu, inspector șef interimar ITM Botoșani.
Niciunul dintre cei noi nu va candida probabil vreodată la concurs pentru a deține funcțiile de conducere pe perioadă nedeterminată, iar explicația este simplă: ar avea nevoie de carnet de partid.
Artemizia Mîndrilă (foto jos) muncește în acest domeniu de 23 de ani. Și tot așa, în liniște, își dorește să o părăsească atunci când va ieși la pensie.
„Sunt cu delegație, eu efectiv sunt inspector de muncă. Din 1996 lucrez pe partea de control, de protecție a muncii, înainte am fost în Inspectoratul de Stat pentru Protecția Muncii. Acolo am intrat prima dată în 1996. În vreo cinci ani de zile, voi ieși la pensie”,
Artemizia Mîndrilă, inspector șef adjunct interimar ITM Botoșani
S-ar înscrie în vreun partid, oricare ar fi el? Se regăsește în vreo doctrină?
„Nu prea. Au fost situații când… știți în momentul în care s-a pus problema de-a lungul timpului, chiar dacă funcția nu este politizată în totalitate, susținere trebuie să ai de la partid. Și eu nu am fost înscrisă niciodată, în niciun partid și nu vreau să mă înscriu niciodată în niciun partid”,
Artemizia Mîndrilă, inspector șef adjunct interimar ITM Botoșani.
În mod similar gândește și celălalt adjunct de la ITM Botoșani, Mihai Onofraș (foto jos), care lucrează în instituție din 2002. Chiar dacă atribuțiile de conducere i-au adus un plus la salariu, pe termen lung, inspectorul de muncă preferă să rămână în linia a doua.
„Funcția de conducere presupune mai multe responsabilități, mai mult timp ocupat. E greu de cuantificat în bani efortul depus sau responsabilitățile, este un spor la salariu în plus, dar sunt și foarte multe responsabilități”,
Mihai Onofraș, inspector șef adjunct interimar ITM Botoșani.
Nici el nu ar intra vreodată în politică.
ITM-iștii au fost uitați în trecut când au fost aplicate majorări salariale în sistemul bugetar, însă situația s-a mai reglat din decembrie 2018 când au obținut 15% spor de condiții vătămătoare de muncă, dar și o altă creștere salarială, respectiv un sfert din diferența ce urmează să fie acordată din 2022, conform legii unice de salarizare cu numărul 153.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer AMENDAT după o oprire în trafic: Polițiștii i-au „golit” mașina
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Botoșănean amendat de polițiștii locali după ce a plecat să arunce gunoiul „cu capul în traistă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024