În Capitală 10 salariați țin 4 pensionari. În Teleorman, 10 salariați țin 14 pensionari. Cele mai mici pensii sunt în Botoșani.
Cu mici măriri din când în când, pensiile românilor nu mai țin pasul cu scumpirile. O arată chiar datele Institutului de Statistică. Pensia medie a ajuns la 1.850 de lei, după ce a crescut cu 11 procente într-un an, arată ProTV.
În tot acest timp, inflația a trecut de 15 procente, ceea ce înseamnă ca mulți seniori din România, abia își drămuiesc banii. În tot acest timp, liderii politici se feresc să spună cu cât vor crește pensiile, de anul viitor.
În evoluția pensiei medii, sunt creșteri mărunte de la trimestru la trimestru. În aprilie-iunie, anul acesta, pensia medie a ajuns la 1.851 lei, adică a urcat cu 0,3% față de primele trei luni din an. Dar dacă ne uităm pe ultimul an, când inflația a ajuns la 15%, e clar că majorările de pensii nu au cum sa acopere scumpirile.
Pensia medie variază mult dacă ne uităm pe harta țării, iar diferențele sunt de aproape 1.000 de lei între județe. Comparăm aici extremele - în Botoșani, un pensionar obișnuit trebuie să se descurce cu 1.400 de lei de lei, pe când în Hunedoara media este cu aproape o mie de lei mai mare. Trebuie spus că Hunedoara apare cu cea mai mare pensie medie pentru că sunt mulți foști lucrători în mine și în centrale, care au muncit în condiții grele - ca urmare, acum au punctaje mari la pensie.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 945 de lei (1409 lei în judeţul Botoṣani, 1419 lei în judeṭul Giurgiu, 1427 lei în judeṭul Vrancea faţă de 2354 lei în judeṭul Hunedoara, 2249 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 2085 lei în judeṭul Braṣov).
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024