Mandatul lui Florin Ţurcanu în fruntea Consiliului Judeţean Botoşani mai marchează o premieră administrativă pentru instituţie. Un coleg de partid al acestuia a fost pus şef serviciu în baza unui aviz... telefonic de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).
După cum v-am informat joi, la nivelul
CJ Botoşani s-au făcut tot felul de demersuri pentru ca
liberalul Sorin Clim, care a trebuit să părăsească postul de
director executiv al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) să ocupe în continuare o funcţie de conducere măcar în aparatul propriu al Consiliului Judeţean. Astfel, fără să susţină vreun concurs, la şedinţa de pe 28 februarie consilierilor judeţeni li s-au supus aprobării un proiect privind reintegrarea Geaninei Pintilii în fruntea
DJDP Botoşani, dar şi
„modificarea raportului de serviciu” al lui
Sorin Clim „prin transfer în interesul serviciului”.
CITEŞTE ŞI:
"Drumarul" cu mecanică-mecatronică, mort-copt director liberal – DOCUMENT
„S-a vorbit inclusiv la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici să nu fim în situaţia de a avea după data de 1 martie doi directori la Direcţia de Drumuri, cu ANFP-ul…, am solicitat la Direcţia de Drumuri transferul în interesul serviciului al dlui director pe un post similar sau ceea ce am putut noi oferi, deci nu am putut oferi un post similar de director, dar am găsit un post de şef serviciu”, a afirmat
Gheorghe Sorescu, dând astfel de înţeles că
ANFP şi-a dat avizul pentru operaţiune. Totuşi, ataşat proiectului, la mapa consilierilor nu se afla nici o adresă de la
ANFP, lucru remarcat de unul dintre consilierii judeţeni.
„Este viza ANFP-ului?” a întrebat
Cătălin Flutur. „S-a solicitat de la ANFP”, a răspuns
Gheorghe Sorescu. „Nu era pus la mapă, de asta”, a continuat
Cătălin Flutur, care a primit o replică dezarmantă -
„nu scris, telefonic” - care a produs rumoare în sală.
Sorin Clim a fost prezent la şedinţa
CJ Botoşani de joi, în bună parte fiind preocupat de studierea telefonului mobil.
CITEŞTE ŞI:
Pintilii instalată la Drumuri cu bătaie de joc şi birou împărţit