Patru unități de învățământ din Botoșani au primit titlul de „Școală Europeană”.
În acest an, la cea de-a XV-a ediţie a competiţiei pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană“, s-au înscris 112 unităţi de învăţământ, fiind declarate câștigătoare 61 de unităţi de învăţământ, din întreaga ţară.
Patru unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani obţin, astfel ,titlul de „Școală Europeană“:
- Școala Gimnazială nr.17 Botoșani;
- Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani;
- Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani;
- Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani.
Competiţia „Şcoală Europeană” se adresează unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, o îmbunătățire a managementului școlar și dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.
Certificatul obținut are o valabilitate de trei ani. Pentru reconfirmarea titlului, e necesar ca şcoala să se înscrie din nou. Pentru aceasta, trebuie să dezvolte în continuare proiecte de parteneriat cu şcoli din Uniunea Europeană, iar managementul trebuie să fie unul coerent şi performant, centrat pe dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei.
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024