În mai puțin de două săptămâni numărăm deja al treilea partid parlamentar care își schimbă candidatul la Primăria Botoșani. După Alianța Liberalilor și Democraților și Pro România, a sosit și rândul Partidului Mișcarea Populară să recurgă la o asemenea manevră.
Astfel, Cezar Vizitiu, tânărul care era prezentat încă din luna ianuarie de către Corneliu Popescu, președinte PMP Botoșani, drept pretendent la funcția de primar al municipiului reședință, nu se va mai regăsi pe lista formațiunii pentru postul de edil șef.
Acesta susține că, de fapt, nici nu și-a făcut publică vreodată candidatura.
”Dacă ați fost atent la ceea ce am declarat, eu am spus că îmi anunț intenția de a candida, nu am spus că sigur voi candida”,
Cezar Vizitiu, vicepreședinte PMP Botoșani.
A evitat să ofere mai multe informații despre listele popularilor pentru alegerile locale.
Însă tocmai miercuri Corneliu Popescu a anunțat pentru mâine o ”prezentare candidat surpriză pentru Primăria Botoșani”.
”Partidul Mișcarea Populară a validat în ședința colegiului național, candidaturile pentru CJ și Primăria Botoșani. De asemenea, am validat 53 de candidați pentru primar, la Dorohoi, orașe si comune, urmând ca în data de 3 august să validăm ceilalți candidați. Important si încurajator, pentru mine si echipa PMP Botoșani, ne ținem de cuvânt, promovăm tineri sau politicieni cu notorietate, neagățabili. Cei care vin la PMP pentru a candida sunt ingineri, juriști, medici veterinari, întreprinzători sau fermieri, toți oameni care ne fac cinste și mândrie în același timp”,
Corneliu Popescu, președinte PMP Botoșani.
PMP nu a făcut public numele noului candidat la Primăria Botoșani. Nu ar fi însă exclus să se încadreze la categoria ”politicieni cu notorietate, neagățabili” și să fie vorba de un vechi coleg de-al lui Corneliu Popescu de la PNL, care a mai candidat atât la amintita funcție, cât și la Parlament, însă fără sorți de izbândă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024