Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a reacționat la atacurile fostului edil privind lucrările suplimentare care vor trebui realizate la Teatrul Mihai Eminescu, în urma ultimei expertize tehnice care a relevat grave probleme la structura de rezistență a clădirii.
Şeful administrației botoșănene a subliniat că politicienii nu ar trebui să încerce să obțină foloase de imagine, atunci când e pusă în discuție siguranța cetățenilor.
„Există o expertiză tehnică pe care am dat-o publicității și care a fost realizată după decopertarea fundației și zidăriei Teatrului. Inginerii au semnalat probleme extrem de grave la structura de rezistență, care impun lucrări suplimentare de consolidare. Aici nu ne jucăm! E vorba de siguranța oamenilor care vor intra în acea clădire! Domnul Flutur e iresponsabil când ne spune că aceste probleme constatate de experți ar fi o mare țeapă. Am văzut ce s-a întâmplat la Colectiv! Nu vreau să avem o astfel de tragedie în Botoșani. Domnia sa uită că acest proiect a fost realizat în 2011 şi poate ar fi mai bine să se abţină de la declaraţii pe acest subiect pentru că nu îl avantajează.”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Pe aceeași temă: Flutur și Portariuc se bat pe Cornișa: Nu poate pretinde drepturi de autor pe acest proiect
Bișnițar din Piața Centrală amendat cu 20.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile