Într-o perioadă în care predarea de ștafetă pe funcțiile de conducere este la ordinea zilei, are loc o nouă mutare în rândul serviciilor publice de la Botoșani.
Vica Purice este deja fost director al Oficiului Județean de Poștă (OJP), locul său fiind preluat de la data de 1 februarie de Nelu Știr, un angajat în cadrul unității care vine de pe o funcție de inspector de exploatare.
Are o experiență de 23 de ani în cadrul OJP, iar numirea sa a venit de la președintele Companiei Naționale Poșta Română. S-a angajat Oficiu în 1996 pe un post de agent transport valori și de-a lungul anilor a ocupat aproape toate funcțiile din poștă.
Și-a propus să regleze o serie de probleme care sunt în acest moment în companie.
„Noi trebuie să asigurăm un trend ascendent. Primordială ar fi creșterea veniturilor și scăderea cheltuielilor. Pentru moment, trebuie să rezolvăm criza de personal. Sunt locuri în care nu vine lumea. Spre exemplu, la Cătămărăști, de foarte multă vreme nu avem candidați la posturile scoase la concurs, factor poștal și oficiant. Și, nu merge, nu vine lumea. Minimul pe economie a crescut și atunci ei spun că, decât să-și ia responsabilități pe cap... Este o meserie frumoasă, dar nu e ușoară. Drept dovadă sunt care vin, participă la concurs, câștigă concursul și în trei zile își dau demisia”,
Nelu Știr, director Oficiul Județean de Poștă Botoșani
Numirea sa este pe o perioadă de probă de 120 de zile și în cazul în care corespunde criteriilor, va fi confirmat pe funcția de conducere pe perioadă nelimitată.
Vica Purice ocupă de la 1 februarie un post de expert în cadrul companiei naționale.
Oficiul Județean de Poștă numără la Botoșani în jur de 450 de salariați.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile