Modernizarea drumului județean așteptat de multă vreme de locuitorii din zonă, cel care pornește din Curtești și trece prin Băiceni, Orășeni Deal, terminându-se la Cristești, s-a finalizat cu aproximativ două săptămâni înainte de data limită.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Cristian Achiței, lucrările s-au finalizat zilele acestea, urmând să aibă loc procedura de recepție la terminarea lucrărilor. Vicepreședintele a postat pe contul personal de Facebook fotografii cu starea impecabilă a drumului proaspăt executat de către SC Tehnic Asist SRL.
Investiția pe acest tronson a fost realizată de Consiliul Județean Botoșani prin Programul Operațional Regional 2007-2013, co-finanțarea fiind asigurată de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului se învârte în jurul sumei de 34 milioane lei.
(C.B.)
Sursa foto: Facebook
[[galerie-foto]]
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile