Un bărbat în vârstă de 39 de ani a ajuns marţi seară în jurul orelor 20:00 la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), din cadrul Spitalului Judeţean după ce a fost înjunghiat de către un cunoscut.
Claudiu Grigoraş se afla pe Calea Naţională în apropierea Şcolii de Cooperaţie împreună cu alţi doi prieteni de ai săi şi la un moment dat au început să se certe, unul dintre amici a scos cuţitul şi l-a înjunghiat. Bărbatul a fost transportat la spital cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), pentru a primi îngrijiri medicale.
„Pacientul prezenta o plagă înjunghiată la nivelul toracelui stâng prin cuţit, declarativ agresionat de persoană cunoscută. S-au practicat investigaţiile necesare pentru acest tip de plagă şi nu s-au pus în evidenţă modificări în momentul prezentării în spital” a declarat Petre
Rădăuceanu, medicul şef al secţiei UPU.
Pacientul a rămas internat pe secţia de chirurgie a unităţii spitaliceşti pentru tratament de specialitate şi supraveghere medicală.
CITEŞTE:
Botoşănean înjunghiat într-un bar din Parcul Tineretului