De la începutul anului şi pînă la finele lunii martie, botoşănenii care s-au prezentat la Serviciul Local de Taxe şi Impozite au beneficiat de o bonificaţie de 10%, cu condiţia să îşi achite dările către stat pentru întreg anul 2010. Au profitat de această facilitate aproape 19.000 de familii din municipiu care şi-au plătit taxele şi impozitele pe case, maşini sau terenuri cu o reducere de 10 procente. Potrivit conducerii acestei instituţii, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, valoric se va atinge acelaşi nivel, însă numeric ar putea fi înregistrată o scădere.
„
Deja la data de 29 martie, noi am atins nivelul bonificaţiilor de anul trecut, deci anul trecut am avut 288.000 de lei, ceea ce înseamnă în bani vechi 2 miliarde 800, în data de 29 martie deja am atins bonificaţii acordate de 286.000 lei. Ca număr însă, anul trecut am avut 19.100 de familii care au beneficiat de bonificaţii, ne trebuie pe ultimele 3 zile, încă 1.800 ca să atingem acel nivel, e posibil ca număr de persoane să atingem sau nu, dar noi vom face calculele la noapte şi sigur vor fi bonificaţii de peste 300.000 de lei”, a declarat
Dumitru Neamţu, director Serviciul Local de Taxe şi Impozite Botoşani.
Ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor cu bonificaţia de 10 procente este data de 31 martie, adică astăzi. Dumitru Neamţu a afirmat că angajaţii Serviciului vor lucra pînă la orele 18:30, iar în cazul în care vor exista solicitări şi după această oră, se va lucra şi peste program. Una peste alta, şeful acestei instituţii a afirmat că încasările sunt încurajatoare avînd în vedere vremurile de criză pe care populaţia le traversează.
„În condiţiile de criză de la Botoşani, populaţia a plătit suficient de bine impozitele şi taxele datorate dacă noi vom ajunge să acordăm bonificaţii de 300.000 de lei, este foarte bine”, a concluzionat
Dumitru Neamţu.