A fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului. I s-a întâmplat azi noapte unui localnic din Lupărie, comuna Prăjeni, care s-a trezit cu gospodăria în flăcări. Izbucnit la depozitul de furaje, incendiul s-a extins cu repeziciune la un adăpost de animale şi de aici la acoperişul casei.
Chemaţi în ajutor, pompierii s-au deplasat cu două autospeciale cu apă şi spumă. În sprijin au ajuns şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din oraşul Flămânzi. După mai bine de o oră, cei 8 pompieri şi 4 voluntari au reuşit să stingă incendiul. Flăcările au distrus cca 2 tone de furaje, 30 m.p.din adăpostul de animale şi 35 m.p. din acoperişul casei, valoarea pagubelor fiind estimată la 8.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 40.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, cu intenţie de o persoană necunoscută. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Prăjeni.