Canicula sau vântul contribuie la propagarea flăcărilor, iar dacă incendiile se manifestă aproape de locuințe, pericolul este și mai mare.
Incendierea vegetației uscate este interzisă pentru că poate pune în pericol viața oamenilor, poate distruge habitatul unor animale, poate afecta gospodăriile, locuințele, rețelele de electricitate, pădurile sau culturile agricole.
În ultimele ore, pompierii au intervenit, pentru stingerea a două incendii.
La Suharău a ars vegetație uscată de pe o suprafață de aproximativ opt hectare. Au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău.
La Tulbureni a ars vegetație uscată de pe o suprafață de aproximativ un hectar. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere.
„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor”,
transmit reprezentanții ISU Botoșani.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
APIA Botoșani: Cum obții viza anuală pentru renta viageră agricolă în 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile