Incendiu produs de la un jar căzut din sobă
În urma evenimentelor generate de jarul căzut din sobă, fumatul în locuri nepermise şi acţiunea intenţionată, s-au produs pagube materiale în valoare de peste 30.000 lei. Prin intervenţia lor, pompierii au reușit să salveze cinci persoane şi au protejat de foc bunuri materiale de circa
350.000 lei. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în urma incendiului produs, în noaptea de 15 spre 16 noiembrie, într-o casa din
satul Vlădeni, comuna Frumuşica. Izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile, incendiul a cuprins, în scurt timp, bunurile din cele trei camere ale locuinţei, precum şi acoperişul. În momentul izbucnirii incendiului proprietarii nu erau acasă. Flăcările au fost observate de un localnic, puţin înainte de ora 2.00, care a solicitat sprijinul pompierilor.
Bunuri materiale salvate de echipajele de intervenție
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit două echipaje din cadrul
Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi pompierii voluntari din Flămânzi şi Frumuşica. Pompierii au reuşit să salveze mai multe anexe din gospodărie, valoarea bunurilor protejate de foc fiind estimată la cca.
15.000 lei. Pagubele au fost apreciate la aproximativ 8.000 lei.
”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, dar şi la locul de muncă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri materiale”, se arată în comunicatul trimis de
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
CITEȘTE:
Pagubă de 8.000 de lei în urma incendiului produs de-o botoșăneancă : A refuzat să fie salvată, copil de 2 ani scos din garsoniera