Marți după-amiază, 2 aprilie 2024, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a cinci incendii, unde vântul a întreținut flăcările.
Incendiile au avut loc în următoarele localități:
Vlăsinești - au ars aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată. Au acționat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Vlăsinești, mai bine de trei ore;
Prăjeni - a ars aproximativ o tonă de deșeuri menajere și vegetale. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni, cu un buldoexcavator;
Românești - au ars aproximativ trei tone de furaje. Au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Românești. Au fost protejate de foc casă și celelalte construcții din gospodărie;
Blândești – a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. La caz a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Blândești;
Havârna – a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată. Incendiul a fost stins de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna.
Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost: folosirea focului deschis în spații deschise și autoaprinderea. Misiunile au fost îngreunate de vântul care sufla cu putere.
Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulburiilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024