Pompierii de la Botoșani au intervenit luni seară pentru stingerea unor incendii izbucnite în locuințele unor botoșăneni.
Două familii, una din Dorohoi, cealaltă din Botoşani, au fost la un pas să-şi piardă averea în flăcări. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca în urma evenimentelor, care s-au produs luni seară, să nu se înregistreze pagube materiale, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
La Dorohoi a ars funinginea din coşul de fum, iar la Botoşani mâncarea dintr-o cratiţă uitată pe aragazul în funcţiune. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de circa 300.000 de lei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024