Incendiul a avut loc în localitatea Hănești, județul Botoșani.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că ardea acoperișul unei bucătării de vară.
Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se extinde la întreaga construcție, dar și la casă.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
S-a cerut DEMISIA prefectului la protestul MAI - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un fost procuror-șef originar din Botoșani vrea să revină în meserie
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile