Intervenția s-a dovedit a fi foarte dificilă din cauza vântului și a cantității mari de furaje.
Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la un depozit de furaje. Nenorocirea s-a întâmplat în localitatea Vlădeni Deal, din comuna Frumușica.
Proprietarii au fost cei care au apelat Serviciul Unic de Urgență 112 pentru a cere ajutor, iar la fața locului au ajuns în cel mai scurt timp pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Intervenția s-a dovedit a fi foarte dificilă din cauza vântului și a cantității mari de furaje, fiind trimis în sprijin și un echipaj din cadrul Detașamentului Botoșani.
Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au fost nevoiți să protejeze de flăcări și casa învecinată, care se afla la o distanță de aproximativ doi metri față de furaje. Echipele de intervenție au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor.
Au ars aproximativ 20 de tone de furaje și un utilaj agricol, iar cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind autoaprinderea.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024