Cinci stive de furaje și un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări. Din cauza vântului, care sufla cu putere, puțin a lipsit ca focul să nu ajungă la casă. Cazul a fost preluat de polițiști.
Un incendiu violent a izbucnit astăzi, într-o gospodărie din localitatea Arborea, din județul Botoșani.
Alarma a fost dată chiar de proprietar, puțin înainte de ora 11.00, speriat că incendiul se poate extinde la casă.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau generalizat cele cinci stoguri de furaje și o parte din adăpostul de animale.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, zece pompieri militari și un elev, aproape trei ore.
Intervenția a fost una dificilă având în vedere faptul că arderea era întreținută de cantitatea mare de furaje și de vântul puternic.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.
Cazul a fost preluat de polițiști. Echipajul SMURD Dorohoi a fost și el solicitat la această intervenție întrucât un bărbat, rudă cu proprietarul, s-a zgâriat într-o sârmă, la nivelul feței. Paramedicii i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, persoana refuzând transportul la spital.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024