Polițiștii din toată țara vor ieși în stradă să protesteze.
Acțiunile de pichetare a diverselor instituții încep de marți, de la ora 10. Prima instituție vizată e Ministerul Finanțelor.
Astfel, marți, 9 august, ora 10,00, polițiștii anunță că declanșează seria protestelor pe termen nelimitat.
”Drepturile noastre și ale întregii familii ocupaționale bugetare Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, dar și ale pensionarilor militari (rezerviști din Armată și Poliție, care pot fi rechemați oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006 ), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern.
Mai mult, printr-un proiect legislativ inițiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliției), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, și așa discreționar și politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfășurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate și am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de inițiatorul OUG, este de neînțeles, prin raportare la noi și la celelalte ocupații bugetare).
O majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaților de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene (inclusiv în SNAOPSN), în timp ce familia noastră ocupațională ar beneficia DOAR de jumătate din diferența amânată doi ani, care trebuia acordată, INTEGRAL, la 1 ianuarie 2022 (în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflația majoră a ultimilor ani). Deci, o altă amânare, o altă sfidare!
Nu putem suporta la nesfârșit deciziile preferențiale ale Guvernului și ale Coaliției care l-a generat, pentru că, în tot acest an, pe parcursul discuțiilor și al negocierilor, desfășurate la cel mai înalt nivel, deciziile care ne privesc au fost pasate de la unii la alții, fără scrupule!”
”Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel național, recurgând la acțiuni de protest inedite! Pentru că ne-a ajuns cuțitul la os”, transmit polițiștii, potrivit stiripesurse.ro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024