De ieri și până astăzi nu au mai apărut cazuri noi de infectare cu COVID – 19 la Botoșani.
Posibil ca în continuare, prioritate la interpretarea testelor să aibă județul Suceava care se confruntă cu cel mai mare focar din țară, având sute de infectați și zeci de decese.
La nivelul județului Botoșani la data de astăzi, 1 aprilie 2020 erau confirmate 27 de cazuri. Posibil ca situația să se schimbe și să avem imaginea reală începând de joi, 2 aprilie când va intra în funcțiune aparatul de testare donat de Asociația „Salvează o inimă”, către Spitalul Județean Mavromati.
La acest moment, cu simptome specifice sunt internați în spitalele botoșănene în jur de 30 de pacienți pentru care se așteaptă rezultatele. Nu avem la acest moment nicio persoană care să se înscrie în categoria vindecaților.
Un lucru pozitiv este faptul că începe să scadă numărul persoanelor care au stat în carantină dar și a celor pentru care s-a impus măsura izolării la domiciliul. Pentru moment.
Pentru că autoritățile se așteaptă la un val de 200.000 de oameni la granițe care să vină totuși acasă, înainte de Paști, printre care cu siguranță ar putea fi și botoșăneni.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024