Șapte jucători au fost prezentați vineri dimineață la sediul clubului botoșănean înainte de startul noului sezon competițional.
Antrenorul FC Botoșani, Mihai Teja a susținut prima conferință de presă premergătoare unui meci de campionat.
Gruparea locală de fotbal deschide sezonul cu un meci care va fi disputat pe Stadionul Municipal luni, 18 iulie 2022, de la ora 18:30.
„Este primul meci, venim după o perioadă de pregătire, după o perioadă în care s-au mai schimbat mulți jucători. Mai avem nevoie de câțiva jucători ca să completăm lotul dar una peste alta eu sunt mulțumit, băieții s-au pregătit foarte bine în Austria și sper să arătăm asta în primul meci cu Chindia. Un meci destul de greu, întâlnim o echipă care și ea a suferit schimbări pe banca tehnică și cred că au mai adus și câțiva jucători. S-a schimbat un pic și lotul”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani
Tehnicianul era optimist la întâlnirea cu jurnaliștii și a declarat că înaintea meciului cu Chindia Târgoviște crede într-o victorie care va fi obținută de FC Botoșani având în vedere că jucătorii sunt pregătiți, motivați și determinați.
„Vreau să începem cu dreptul, vreau să facem un joc bun în fața suporterilor și să-i atragem la stadion. Păstrăm același sistem, ne dorim să jucăm un fotbal ofensiv așa cum a făcut-o FC Botoșani și cume ste filozofia acestui club până acum. Suntem pregătiți și mental, psihic, ne dorim să câștigăm acest meci. Îmi doresc să debutăm cu dreptul și să debutăm cu o victorie”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani
Șase jucători noi au semnat cu FC Botoșani, iar unul dintre ei a revenit de la Iași unde a fost împrumutat.
Mihai Teja nu crede că noile achiziții vor fi văzute în teren chiar de la primul meci și că în principal se va baza pe nucleul de anul trecut.
Mai mult, își dorește să mai transfere pe anumite posturi considerate încă deficitare.
„Fundaș central avem mare nevoie, un mijlocaș central și poate și un atacant. Deci, trei, patru jucători cu siguranță vor mai veni. Acum depinde când și cât de repede se vor adapta”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani
Portar: Andrei Ureche (Academica)
Fundaș: Shaquill Sno (Lok. Plovdiv)
Mijlocași: Marian Obedeanu (Academica), Elad Shahaf (SC Kfar Qasem), Franco Gabriel Mussis (Atl. Tucuman), Ovidiu Perianu (împrumut FCSB)
Atacant: Sekou Camara (revenit după împrumutul de la Poli Iași)
Portari: Eduard Pap, Andrei Ureche, Șerban Tomache (U21)
Fundași: Andrei Patache, Shaquill Sno, Victor Dican (U21), David Toader (U21), Alin Șeroni, Adrian Moescu, Alex Țigănașu, Andrei Dragu, Bogdan Filip
Mijlocași: Elad Shahaf, Marian Obedeanu, Eduard Florescu, Franco Gabriel Mussis, David Gabriel, Ovidiu Perianu , Andrei Tîrcoveanu
Atacanți: Sebastian Mailat, Mihai Roman I, Mateus Barbosa, Petar Petkovski, Terrence Distell, Sekou Camara, Sergej Grubac, Mihai Roman II
FC Botoșani se află în negocieri avansate pentru a-l transfera și pe Kevin Boli, jucător care a fost de patru ori campion cu CFR Cluj și a evoluat în Champions League.
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024