Două persoane au fost fost trimise în judecată de procurori fiind acuzate de săvârșirea mai multor infracțiuni grave cum ar fi traficul de persoane, constituirea unui grup infracțional și trafic de minori. În ciuda gravității faptelor comise, bărbatul care este din Botoșani și partenera sa din Timișoara au primit pedepse blânde și rămân în libertate.
Concret, potrivit informațiilor din dosarul ajuns în atenția judecătorilor anul trecut, Mihaela Cărămidariu, domiciliată în Timișoara și Iulian Tesliuc din județul Botoșani au primit fiecare câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru ”săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane”. De asemenea, timișoreanca a fost trimisă în judecată și pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și trafic de minori.
Astăzi, 6 aprilie 2015 cei doi au avut un termen de judecată la care judecătorii au revenit asupra termenului de supraveghere în cazul celor doi.
”Admite sesizarea din oficiu, de îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale nr. 49/3.03.2015, pronunţată în dosar nr. 4039/40/2014 al Tribunalului Botoşani, în sensul că în cadrul paragrafului în care s-a făcut aplicarea art. 91 Cod penal pentru fiecare dintre inculpaţii C M şi T I, înlocuieşte exprimarea „stabilind ca termen de încercare, conform art. 92 Cod penal, durata de 6( şase) ani pentru fiecare” cu exprimarea corectă „stabilind ca termen de supraveghere, conform art. 92 Cod penal, durata de 3 (trei) ani pentru fiecare”. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. ”.
Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
(Ș.V.)
CITEȘTE:
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024