La sfârșitul săptămânii trecute, în cursul nopții, a avut loc un eveniment extrem de grav: un avion neidentificat a pătruns pe teritoriul României, venind din Ucraina, și a aterizat într-un loc necunoscut din județul Suceava.
Incidentul petrecut pe 6 august a fost adus în atenția publică de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, care, într-o scrisoare adresată ministrului de Interne Lucian Bode, dezvăluie că avionul nu a fost reperat și identificat de sistemul românesc de supraveghere aeriană, în schimb, la întoarcere, avionul Antonov AN-2 a fost interceptat de un MiG-29 al Brigăzii de aviație tactică „Oleksandr Pokryshkin” Sevastopol și forțat să aterizeze la ora 7:30 pe unul dintre aerodromurile din districtul Kosiv (Cosăuți).
Serviciul de Stat al Grănicerilor din Ucraina a precizat într-un comunicat că agenți ai Serviciului de Poliție al Frontierei de Stat și militari ai unității speciale DOZOR au reținut 4 persoane.
Cei reținuți sunt suspectați de contrabandă. Infracțiunile au fost raportate la parchet și la structurile regionale de la Cernăuți și Ivano-Frankovsk ale Serviciului de Securitate al Ucrainei.
”Aceste fapte au fost aduse la cunoștința publicului român după ce un jurnalist de la ziarul Obiectiv de Suceava a cercetat surse de informații ucrainene. Nimic din partea statului român, nici o informare, nici un comunicat, nici o precizare, până la această oră, în condițiile în care suntem o țară membru al UE și NATO, cu angajamente ferme în fața partenerilor noștri de protejare a frontierelor”,
se arată în scrisoarea formulată de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
Evenimentul menționat, pe lângă devoalarea unor extrem de grave probleme privind apărarea teritoriul românesc, aduce majore prejudicii de imagine regiunii, afectând potențialul investițional.
”Ce investitori străini vor veni într-o zona unde granițele sunt permeabile oricăror infractori – de la traficanți de țigări sau droguri, până la contrabandă de arme de foc? Regiunea Moldovei, cu granițele sale de est si nord, merită o atenție specială pentru a proiecta imaginea unei Românii sigure si cu frontiere impenetrabile”,
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
Prin urmare, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei solicităm public răspuns la următoarele întrebări:
1. Care au fost motivele pentru care aeronava nu a putut fi reperată și identificată de sistemul românesc de supraveghere aeriană? Care sunt motivele pentru care polițiștii de frontieră nu au sesizat această trecere ilegală extrem de gravă?
2. Ați pornit o anchetă a Ministerului de Interne pentru a lămuri întrebările de mai sus? Daca da, cine se ocupă de aceasta – nume și grad – și care este termenul de raportare?
3. Aveți cunoștință de evenimente similare întâmplate în trecut? În anul 2019, un elicopter neidentificat, de fabricație rusească, venit de asemenea din Ucraina, s-a prăbușit in apropiere de localitatea Săpânța, județul Maramureș. Aveți rezultatele anchetei privitoare la acel incident?
4. Am dori, de asemenea, să știm câte anchete a lansat Ministerul condus de dumneavoastră pe tema grupurilor infracționale transfrontaliere ce folosesc județele Suceava, Botoșani și Iași ca rampă de lansare pentru contrabanda cu mărfuri ilegale destinate spațiului Uniunii Europene, nu doar teritoriului românesc – având în vedere cantitățile de mărfuri traficate – și dacă există o strategie de investiții în infrastructura de ordine publică în această parte a Moldovei.
”Având în vedere evenimentul extrem de grav petrecut, cu consecințe majore privind asumările din condiția de țară de graniță a Uniunii Europene și de partener NATO, sunteți obligat să răspundeți public la întrebările de mai sus”,
Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024