Un bărbat trăieşte un coşmar în ultimii patru ani. A mers în policlinică pentru infecţie urinară. Apoi a mers la o farmacie pentru o soluţie de nitrat de argint, scriu reporterii de la Ziarul de Iași.
Deşi era ambalată într-un recipient pe care nu scria nimic, medicul i-a făcut instilaţie în penis cu soluţia de nitrat de argint. Rezultatul a fost devastator pentru că soluţia avea o concetraţie de 100 de ori mai mare decât era necesar. Substanţa i-a ars uretra bărbatului. A avut nevoie de operaţii complicate de reconstrucţie. Nici acum nu este refăcut. Dosarul zace de patru ani la Parchet. Viaţa unui ieşean s-a transformat crunt după o simplă infecţie urinară pe care a încercat să o trateze la un medic dermatolog. Drama tânărului de 34 de ani, al cărui penis a fost ars, a început în decembrie 2011 şi încă este departe de a se fi terminat. Bărbatul, victima unui malpraxis oarecum similar cu celebrul caz Ciomu, a rămas mutilat pe viaţă.
Ieşeanul a acceptat să-şi prezinte povestea, cu menţiunea de a nu-şi dezvălui propria identitate şi nici pe cea a medicului implicat, întrucât dosarul aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi se află încă în fază de urmărire penală, după aproape patru ani de la deschiderea acestuia. Andrei simţea în iarna din 2011 o uşoară sensibilitate urinară. Atunci a ales să se prezinte la medicul de familie, însă după mai multe tratamente tot nu şi-a rezolvat problema. Ulterior, tânărul, la acea vreme căsătorit abia de un an, a decis să meargă pe cont propriu la un specialist din Policlinica mare. „Nu am intenţionat să merg la un specialist anume şi la recomandarea unei doamne de la triaj am urcat la etaj, la cabinetul unui medic dermatolog”, povesteşte tânărul.
Pacientul a nimerit în cabientul unui medic cu experienţă, în prezent ieşit la pensie. În ciuda faptului că bărbatul prezenta o afecţiune a tractului urinar, medicul nu şi-a declinat competenţa în favoarea unui urolog şi a ales să se ocupe personal de pacient. Medicul i-a spus ieşeanului că problema se va rezolva după trei şedinţe de instilaţie uretrală, cu nitrat de argint, terapie care nu implică durere sau alte senzaţii neplăcute pentru pacient. „Am acceptat să le fac după ce am întrebat dacă sunt dureroase. Medicul a spus că nu sunt dăunătoare, că nu dor, ustură şi nu pişcă. Mi-a explicat că o să simt doar o apă care trece prin uretră”, spune pacientul. Pentru prima şedinţă de instilaţie, medicul a folosit nitrat de argint din cabinetul propriu. Ulterior, i-a spus pacientului să-şi cumpere soluţia dintr-o farmacie aflată în preajma policlinicii. Ieşeanul a mers să-şi cumpere soluţia respectivă, însă farmacista l-a anunţat că nu se poate prepara pe loc. Când a revenit şi a luat soluţia, ieşeanul a văzut că „pe flacon nu scrie nimic”. Ajuns în cabinetul medicului, Andrei l-a întrebat dacă poate verifica soluţia, însă specialistul i-a replicat că „dacă e luată de acolo de unde m-a trimis, sigur este bună”.
Medicul a început astfel a doua şedinţă de instilaţie. „În momentul în care a început să introducă nitratul pe uretră, de durere m-am tras deodată pentru că a început să mă ardă ca un acid sulfuric. M-am tras, iar medicul m-a stropit peste tot, pe burtă, în zona inghinală, pe fese. Pielea s-a înnegrit pe loc. Medicul a început să tremure, dar mi-a zis că nu e nimic, că aşa a reacţionat corpul meu. Eu simţeam că am un fier încins în foc în zona respectivă”, subliniază tânărul.
Cu toate că pacientul suferise o arsură chimică, dermatologul a încercat să-l liniştească recomandându-i nişte spălături cu vitamine. A doua zi de dimineaţa, Andrei nu mai putea urina deloc. „Simţeam usturimi puternice şi nu mai puteam să urinez pentru că mi se «topise» uretra. Nu puteam merge, nu puteam sta întins pentru că eram carne vie, ars peste tot”, spune Andrei. Ieşeanul a solicitat ulterior ajutor medicilor urgentişti şi apoi a mers la Institutul de Medicină Legală pentru examene prin care să-i poată trage la răspundere pe cei vinovaţi.
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile