Respectiva elevă din Botoșani a fost admisă astfel la liceu.
O elevă din judeţul Botoşani care a obţinut media 1 la evaluarea naţională a fost admisă la un liceu din Săveni, în timp ce alţi şase elevi cu medii de admitere peste 5.00 nu au prins loc la liceu, pentru că au bifat prea puţine opţiuni pe fişa de înscriere.
La 25 de specializări de la licee din judeţul Botoşani ultima medie de admitere a fost mai mică de 4.
La Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, specializarea mate-info, s-a intrat şi cu 2.10, această medie fiind obţinută de o elevă care a urmat cursurile unei şcoli gimnaziale din localitate. Tânăra a avut media 1 la evaluarea naţională, în timp ce media din timpul anilor de studii a fost 6.50.
Un număr de 12 elevi cu medii de admitere între 2 şi 3 au fost repartizaţi la licee din judeţul Botoşani.
La liceele tehnologice din Todireni şi Plopenii Mari, la specializarea industrie textilă şi pielărie, nu s-a ocupat niciun loc.
Potrivit conducerii ISJ Botoşani, cinci elevi care au avut medii de admitere de peste 5 nu au fost repartizaţi la niciun liceu, întrucât au bifat prea puţine opţiuni pe fişa de înscriere.
Cea mai mare ultimă medie de admitere s-a înregistrat la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Botoşani, respectiv 9.24 la mate-info. La acelaşi colegiu, la specializarea ştiinte ale naturii, ultima medie a fost 9.24. (Sursa: News)
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024