Astăzi, 14 iulie 2023 se împlinesc 13 ani de la moartea artistei. „Fata cu părul de foc” și-ar fi pus capăt zilelor chiar în ziua în care împlinea 43 de ani.
În dimineața zilei de 14 iulie 2010, puțin înainte de ora șase dimineața, o voce de bărbat anunța la 112 că și-a găsit soția căzută în holul de la parterul casei în care locuiau, scrie Evenimentul Zilei. Casa era situată în Otopeni. Foarte repede, a sosit un echipaj de la Salvare. Nu avea decât ambulanțier și asistent, pentru că anunțul la numărul de urgență nu fusese deloc unul alarmant. Părea că unei femei i se făcuse rău și avea nevoie de ajutor, dar că nu era ceva foarte grav, așa că un asistent era suficient. La fața locului însă, primul echipaj de la Salvare a constatat că situația era extrem de gravă, așa că a chemat în ajutor încă o salvare, de astă dată mult mai dotată pentru resuscitare și al cărei echipaj avea în componență și un medic.
Din păcate și acest al doilea echipaj, după manevrele de resuscitare, nu a putut decât să constate decesul. Atunci s-a aflat și că femeia care căzuse pe holul de la parterul casei era cunoscuta interpretă de muzică ușoară Mădălina Manole, ”fata cu părul de foc”, așa cum îi spuneau admiratorii.
Moartea era suspectă, așa că a fost anunțată și procuratura. După cercetarea la fața locului, s-a dat și un prim verdict: sinucidere. Sinucidere prin ingerarea voluntară a unei substanțe toxice, folosită în agricultură, numită Furadan. Au fost descoperite în baia de jos a vilei și recipientul în care fusese otrava, și paharul din care o băuse artista.
După câteva zile s-a descoperit și de unde făcuse rost de substanța toxică Mădălina Manole. Un anume Cristian Urziceanu, pe numele căruia s-a și emis mandat de arestare. Ancheta a stabilit că în perioada martie-iulie 2010, acesta a deţinut şi vândut fără drept Furadan, cunoscută şi sub numele de Carbofuran, pe o perioadă mai mare de cinci zile. Furadanul este un pesticid care a fost încadrat în categoria substanțelor foarte toxice, într-o hotărâre a Guvernului din anul 2008. Nu îi vânduse otrava numai artistei, ci și altor persoane. Toate au fost identificate și s-a probat că Furadanul fusese cumpărat de la Urziceanu. Pe unul dintre colete fuseseră găsite amprentele lui. De altfel, în instanță a și recunoscut.
Așadar, Mădălina Manole își cumpărase singură otrava, pe care o folosise într-o sinucidere ritualică, fix de ziua ei. Existau destule elemente care să susțină această teorie.
La ele se adaugă și declarațiile soțului, Petru Mircea, singura persoană care fusese în casă atunci când se petrecuse tragedia, care veneau să întărească ideea sinuciderii. Bărbatul a declarat că Mădălina Manole mai avusese încă trei tentative de sinucidere anterioare. Două dintre ele nu sunt probate de nimic. Se află doar în declarațiile lui Petru Mircea, pentru că nici nu s-a ajuns la spital, nici nu s-a cerut ajutorul cuiva, care ar fi putut astfel deveni martor în anchetă.
Cea de-a treia tentativă însă putea fi probată. Mădălina Manole ajunsese la spital. De ce spitalul nu a sesizat pe nimeni, mai ales că era vorba despre o persoană publică? Pentru că nu avusese de ce. La analizele care i s-au făcut atunci, inclusiv cele toxicologice, se constatase că Mădălina Manole luase două pastile de Paracetamol, pentru că avea dureri în zona stomacului. În certificatul medical sunt folosiți termeni de specialitate. După ce a fost consultată și i s-au făcut analizele, a fost lăsată să plece acasă.
Numai că despre acest episod, Pentru Mircea are altă variantă. El declară că soția lui a vrut să se sinucidă și că a înghițit 50 de pastile de Paracetamol. Declarația lui este contrazisă însă, așa cum am arătat, de analizele de laborator. Dar și de logică. 50 de pastile. O folie de Paracetamol are 10 tablete. O cutie conține două folii. Deci, 20 de tablete. Mergând pe logică, un sinucigaș, ar fi ingerat ori 40, ori 60 de pastile. Greu de crezut că, în febra și delirul care îl determină să recurgă la gestul suprem, un sinucigaș nu ia toate pastilele pe care le are la-ndemână. Că folosește două cutii întregi și numai jumătate dintr-a treia. Că a mai stat să o deschidă și să scoată doar o singură folie. Amănuntul acesta nu a atras atenția la vremea respectivă.
Nici examinarea cadavrului nu a clintit convingerea anchetatorilor că a fost o sinucidere. Deși există câteva indicii care ar fi trebuit să fie explicate. Iată doar unul dintre ele, care ni se pare semnificativ.
Petru Mircea declarase că, înainte de a-și găsi soția prăbușită în holul de la parter, fuseseră în ziua precedentă la o repetiție, apoi la un supermarket unde făcuseră câteva cumpărături. Au ajuns acasă în jurul orelor 23:00. Mai era doar o oră și ar fi fost ziua Mădălinei. Au luat o cină semi-festivă, au băut șampanie, după care s-au iubit. Apoi, pentru că dormeau în camere separate, Petru Mircea a plecat în camera lui. Dimineață, a găsit-o în holul de la parter. Conform anchetei, se otrăvise cu Furadan.
Numai că… Pantalonii cu care era îmbrăcat cadavrul, prezentau urme de pământ la cusătura de jos. Ar fi putut fi o explicație pentru asta. După seara romantică, Mădălina așteptase ca Petru Mircea să adoarmă, după care a coborât în hol. Posibil să fi avut sticla de Furadan ascunsă undeva în grădina casei, a ieșit după ea și așa se pot explica urmele de pământ de la tivul de jos al pantalonilor. După aceea a intrat în casă și a băut otrava. Explicația, însă, nu stă în picioare. Pantalonii nu erau de pijama, sau unii cu care obișnuia Mădălina să doarmă. Ci îi îmbrăca mereu atunci când șofa. Sunt mai multe declarații ale rudelor, care confirmă acest lucru. Iar urma de la tivul de jos al pantalonilor este praf de la covorul mașinii. Ce poate înseamna asta? Că Mădălina voia să plece. Voia să plece undeva, nicidecum să se sinucidă.
Mai există încă multe alte elemente care contrazic concluzia de sinucidere cu care a fost închis dosarul. De câțiva ani buni, profilerul FBI Mihaela Brooks, împreună cu avocatul Artin Sarchizian s-au ocupat de analiza acestui caz. Concluzia lor este că nu a fost sinucidere, ci crimă. Mădălina Manole a fost asasinată. Artin Sarchizian a făcut toate demersurile pentru ca dosarul să fie redeschis și se pare că în curând va avea succes.
Astăzi, la orele 15.00, pe contul ei de Facebook, în direct, Mihaela Brooks, specialist FBI va aduce argumente că a fost vorba despre o crimă și nu o sinucidere.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024