A primit o pedeapsă de 5 ani și șase luni.
Bărbatul a fost condamnat la închisoare după ce a obligat o minoră însărcinată să se prostitueze. Individul a primit o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și 6 luni.
Luni după-amiază, în jurul orei 18.00, la Dispeceratul IPJ Suceava s-a primit mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Suceava, prin care, un bărbat de 51 ani, domiciliat în comuna Arbore, a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori”.
În baza mandatului, bărbatul a fost identificat și ridicat de mascați pentru ca apoi să fie trimis sub escortă la Penitenciarul Botoșani, acolo unde își va ispăși pedeapsa.
El este acuzat, că împreună cu doi soți, din comuna Comănești, în cursul anului 2016, a racolat și obligat o adolescentă în vârstă de 16 ani, care era însărcinată la vremea respectivă, să se prostitueze.
Copila a fost traficată pe sume între 100 și 300 de lei, spun procurorii. Ea provine dintr-o familie cu probleme, fiind crescută doar de mamă și îi avea în grijă și pe cei patru frați mai mici, scrie publicația informatiata.ro
Fata a ajuns pe mâna celor trei proxeneți și inițial a refuzat să practice prostituția însă a fost obligată de cei trei și amenințată în permanență.
Cei doi soți, de 32 și respectiv 37 de ani, au fost și ei condamnați la închisoare cu executare și au ajuns în penitenciar.
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024